VIDEO: Paranghelie în miezul nopții. Manele răsunau într-un cartier din Târgu-Jiu

808

Clipe de coșmar pentru câțiva târgujieni din zona 1 Mai. Mai exact, o petrecere a unor persoane de etnie romă, nu i-au lăsat pe oameni să doarmă. Ajunși la culmea disperării, cetățenii au început să dea telefoane la poliție, însă nimic, susțin aceștia. ”Trebuie să suportăm foarte des petrecerile în aer liber ale romilor”, se arată într-un mesaj trimis pe adresa redacției Radio Târgu-Jiu. Femeia mai susține și faptul că bairamul s-a ținut până în zori de zi, iar poliția prezentă la fața locului nu au avut ce să le facă. Cetățenii din zona respectivă se plâng tot mai des de acest lucru : ”Nu ne putem odihni în casele noastre, iar de la serviciu nu ne scutește nimeni. E jalnic!”, spun aceștia.  În filmulețul trimis de târgujiancă se aude cum răsună manelele in întregul cartierul. Reprezentanții IPJ Gorj spun că au fost acordate două amenzi în cuantum de 1.000 de lei fiecare.