Video: Tată din Gorj, reținut după ce și-ar fi abuzat sexual fiica minoră și ar fi amenințat-o cu moartea

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, acesta și-ar fi constrâns fiica, în repetate rânduri, să întrețină relații sexuale cu el, în perioada ianuarie-septembrie 2024.
Din cercetările polițiștilor a reieșit că minora, care are în prezent 17 ani, ar fi fost supusă abuzurilor în timp ce locuia împreună cu tatăl său. Pentru a o determina să păstreze tăcerea, bărbatul ar fi recurs la violențe fizice și amenințări cu moartea.
În urma abuzurilor, adolescenta ar fi rămas însărcinată, sarcina fiind ulterior întreruptă.
Cazul a intrat în atenția polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, care au desfășurat marți dimineață trei percheziții domiciliare. Acestea au avut loc la locuința bărbatului, la sediul unui cabinet medical de obstetrică-ginecologie din Târgu Jiu și la domiciliul unui medic din Bumbești-Jiu.
Totodată, două persoane au fost duse la sediul IPJ Gorj pentru audieri.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateCSM Târgu Jiu întâlnește campioana României, cu porțile închise! Meciul se joacă miercuri, în Sala Sporturilor
10 noiembrie 2026
ActualitatePlanul de restructurare al CEO, prelungit până la finalul lui 2029! Senatorii au votat în unanimitate proiectul
10 noiembrie 2026
ActualitateGorjul își mobilizează instituțiile pentru sezonul de iarnă
10 noiembrie 2026
ActualitateO tânără din Bolboși, căutată de poliție după ce familia a pierdut legătura cu ea de peste două luni
10 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
EvenimentTrafic blocat pe centura municipiului Târgu Jiu! Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat în zona Preajba
10 noiembrie 2026
EvenimentUn tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce mașina sa s-a izbit de un autobuz
9 noiembrie 2026
SportCSM Târgu Jiu debutează vineri în returul Ligii a 3-a
5 noiembrie 2026
