Viorica Dăncilă, decizie privind organizarea unui referendum pentru înăsprirea pedepselor de crimă, viol și pedofilie

330

Referendum. Viorica Dăncilă a susţinut o coferinţă de presă în urmă cu puţine momente. În cadrul acesteia, premierul României a anunţat o serie de decizii importante, luate în urma cazului de la Caracal care a şocat toată ţara. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, astăzi , că analizează posibilitatea convocării unui referendum pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru viol, pedofilie, crimă. Premierul a anunţat şi demiterea prefectului judeţului Olt.

„În aceste zile, un suflet tânăr care putea fi salvat a plecat dintre noi. Suntem cu toţii plini de durere şi revoltă, de tristeţe şi frustrare pentru că aşa ceva s-a putut întâmpla. Am luat câteva decizii necesare în calitate de prim-ministru, dar este nevoie de mai mult. Mi-am anulat toate vizitele şi evenimentele de astăzi. La sosirea în Bucureşti m-am întâlnit de urgenţă cu ministrul Afacerilor Interne, care m-a informat asupra tuturor măsurilor luate până în acest moment şi a planului de acţiune pentru zilele următoare. I-am cerut ministrului Moga să se întoarcă la Caracal pentru a continua coordonarea acestei anchete. Tot astăzi am convocat de urgenţă o şedinţă la Palatul Victoria cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, cu directorul general STS, Sorinel Vasilca şi cu ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu. Am decis înfiinţarea unui grup de lucru interinstituţional care să aibă ca scop gândirea unui plan de măsuri urgente pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situaţii critice la nivelul întregului aparat de stat, grup care va fi condusă de domnul Raed Arafat. Voi propune acest aspect în cadrul şedinţei CSAT de marţi, în calitatea mea de vicepreşedinte”, a declarat Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria

Sursa: antena1

Sursa foto antena 1