Viteză excesivă. Motociclist, prins cu peste 200 km la oră pe DJ 673 A

541
sursa foto:presaSM/ arhivă

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru – Formațiunea Rutieră, au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din Mătăsari, care a fost înregistrat cu aparatul radar, în timp ce conducea o motocicleta pe DJ 673 A Trestioara, având o viteză de 204 km/oră. În urma celor constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului autovehiculului cu suma de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind Circulația pe drumurile publice și, totodată, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Atragem atenția asupra conștientizării riscurilor la care se expun participanții la trafic, în momentul când încalcă regulile de circulație rutieră. Accidentele rutiere în care au fost implicați motocicliști, au fost de multe ori fatale, transmite IPJ Gorj.