Vremea în luna septembrie

Luna septembrie se anunță mai caldă decât în mod obișnuit, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie. Specialiștii transmit că temperaturile se vor menține peste medii, cu diferențe regionale la nivelul precipitațiilor.
În prima săptămână, 1 - 8 septembrie, valorile termice depășesc normele perioadei pe întreg teritoriul. Ploile vor fi mai abundente în sud-vest, în timp ce restul țării rămâne deficitar, mai ales în nord.
Între 8 și 15 septembrie, temperaturile rămân ridicate peste media caracteristică. Precipitațiile vor fi puține și ușor deficitare în întreaga țară, cu accent pe zonele montane, unde lipsa ploilor se va resimți mai mult.
În intervalul 15 - 22 septembrie, temperaturile se mențin ușor mai ridicate decât normalul sezonier. În nord-est, dar și local în centru și sud-est, ploile se apropie de normal, însă restul regiunilor rămân mai secetoase.
Ultima săptămână a lunii, 22 - 29 septembrie, aduce temperaturi peste medii, mai ales în sud. În privința precipitațiilor, acestea se vor încadra, în general, în limite normale, la nivelul majorității regiunilor din țară.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateVIDEO: Utilajele CML.ro, constructorul pasajelor pietonale din centrul municipiului Târgu Jiu, filmate descărcând deșeuri în zona CET
29 octombrie 2026
ActualitateTârgu Jiu, capitala educației europene! Universitatea „Constantin Brâncuși” găzduiește cel de-al doilea Congres Anual al Alianței ACE²-EU
29 octombrie 2026
ActualitateFotografiile copiilor pe internet, un pericol subestimat
29 octombrie 2026
ActualitateIncendiu la Novaci! Acoperișul unei locuințe, mistuit de flăcări
29 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentÎn arest după ce a încălcat ordinul de protecție
25 octombrie 2026
EvenimentBeat și fără permis la volan! Bărbatul a ajuns după gratii
25 octombrie 2026
EvenimentTrei persoane rănite în accidentul produs noaptea trecută la Peștisani
24 octombrie 2026
EvenimentTragedie în localitatea Stolojani! Un bărbat a murit în urma unui accident cu ATV-ul
24 octombrie 2026
