Weber îi cere viitorului ministru să susțină Complexul Energetic Oltenia

Deputatul PSD Gorj, Mihai Weber, speră ca Dumitru Chisăliță, propus pentru funcția de ministru al Energiei, să susțină continuarea activității Complexului Energetic Oltenia și să adopte o abordare diferită de cea a foștilor miniștri liberali.
„Am avut discuții cu toți miniștrii. Cu unii nu am avut cale de comunicare, dar cu alții am găsit modalități de a comunica și de a obține ceva. Vreau să fac trimitere doar la anumite persoane la care ne-am izbit de zid, n-am găsit soluții pentru că au fost alte interese și nu a fost o prioritate pentru mulți, inclusiv pentru premierul Bolojan, când au fost parte din reprezentanții sindicatelor și angajaților și li s-a spus categoric Nu, nu, nu se poate! La orice. Eu nu vreau să existe acest gen de abordare la viitorul ministru și să ia în calcul că această unitate economică e vitală pentru țară. E un pilon esențial al Sistemului Energetic Național, asigură echilibrul și acea independență de care are nevoie orice țară”, a declarat deputatul Mihai Weber.
Liderul PSD Gorj a adăugat că își dorește ca producția de energie pe bază de cărbune să continue și după anul 2030.
„Mă aștept să înțeleagă că producția de energie pe bază de cărbune să continue și să nu aibă aceeași abordare pe care au avut-o miniștrii PNL și, mai ales, Ghinea, când a spus că nu are nevoie de cărbune și că această unitate trebuie să-și închidă porțile la sfârșitul lui 2025”, a mai adăugat liderul PSD Gorj.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateCirculație fără restricții pe Valea Oltului, până pe 20 octombrie
17 octombrie 2026
ActualitateAjutoare la facturile de energie pentru românii cu venituri mici
16 octombrie 2026
ActualitateLimita de viteză va fi de 50 km/h pe trei străzi din Târgu Jiu
16 octombrie 2026
Actualitate„Feeria Toamnei”, la Școala „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu
16 octombrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentAmendat cu 4000 de lei pentru transport ilegal de cherestea
13 octombrie 2026
EvenimentTânăr de 23 de ani, din Motru, reținut pentru tâlhărie calificată
12 octombrie 2026
EvenimentFemeie reținută după ce și-a tăiat brățara de monitorizare
12 octombrie 2026
SportCSM Târgu Jiu, a 3-a victorie consecutivă
12 octombrie 2026
