Ziua Internațională a Copilului cu Cancer, marcată la Spitalul Județean din Craiova

117

Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana” a marcat și în acest an Ziua Internațională a Copilului cu Cancer (15 februarie) în Secția de Oncopediatrie a Spitalului Județean din Craiova. Darurile oferite prin voluntarii asociației (Bogdana Păsculescu, Daniel Coiculescu, Georgiana Baiasu și eleva Antonia Militaru) au fost însoțite de felicitări realizate și dăruite din tot sufletul de micuții elevi ai Școlii Primare din satul Ursoaia, comuna Negomir, precum și de elevii Școlii Gimnaziale Raci, comuna Negomir Gorj, îndrumați de doamna învățătoare Oana Flaimoc.

De altfel, luna februarie 2020 a reprezentat pentru Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana”, debutul acțiunilor și manifestărilor pe care organizația și-a propus să le desfășoare în acest an, se arată într-un comunicat de presă.