Zonele cu risc de inundații pe Jiu vor fi extinse

Apele Române Jiu propun extinderea de zone cu risc potențial semnificativ la inundații pe Jiu (I).
"Implementarea ciclului III al Directivei Inundații 2007/60/CE se referă la evaluarea și gestionarea riscurilor la inundații, urmând ca în urma unei analize specifice, Apele Române Jiu să nominalizeze noi zone cu risc potențial semnificativ la inundații", potrivit instituției Apele Române Jiu.
Specialiștii Apele Române Jiu au realizat o evaluare a celor mai importante evenimente hidrometeorologice înregistrate în perioada 2017-2022, ani în care se poate observa cum, fenomenul de secetă este vizibil în mare parte a anului, dar au apărut, tot mai des, fenomene rapide de căderi de cantități de precipitații foarte mari, într-un timp destul de scurt, ceea ce au condus la inundații catastrofale.
Potrivit hidrologilor Apele Române Jiu fenomene de o asemenea importanță, la nivelul administrativ, în anii amintiți sunt:
– luna iunie 2020, pe teritoriul județului Hunedoara, în zona valea Jiului unde s-au semnalat ploi torențiale de o intensitate deosebită. Aceste precipitații au provocat scurgeri masive de pe versanți, creșteri de niveluri și debite și revărsări ale râului Jiul de Vest și a afluenților necodificați. Au fost aduse materiale lemnoase însemnate care au blocat podurile aflate pe cursul de apă, producându-se revărsări masive, iar faptul că evenimentul a avut un caracter neprevăzut și intervenția operativă a fost îngreunată atât de ora târzie, precum și de faptul că NU s-au transmis avertizări meteo și hidro anterior producerii evenimentului. Au fost afectate două municipii și două orașe cu 6 localități componente: Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Uricani (Uricani, Valea de Brazi, Câmpu lui Neag).
Având în vedere intensitatea deosebită a fenomenelor înregistrate, localizarea spațială a acestora, în special în afara zonelor desemnate cu risc potențial semnificativ la inundații, pagubele însemnate produse, precum și impactul pe care acestea l-au avut asupra comunităților din zonă, specialiștii Apele Române Jiu consideră justificată extinderea zonei APSFR ID 02-A002F râu Jiu (Jiul de Vest) – aval confluența Pilug, în amonte până la confluența râu Jiu de Vest – pârâu Rostoveanu.

Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateRaed Arafat inculpat într-un dosar de contrabandă
11 septembrie 2026
ActualitateGrindeanu nu exclude posibilitatea organizării unor alegeri anticipate
11 septembrie 2026
ActualitateReacția lui Mihai Weber după promulgarea Legii hidrocentralelor
11 septembrie 2026
ActualitateConcursul pentru ocuparea postului de inginer sistem de la SJU Târgu Jiu, anulat
11 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
ȘtiriCel mai cunoscut terorist din România, eliberat cu 11 ani mai devreme
11 septembrie 2026
ȘtiriConsilier local: „Am fost făcut mincinos în acte oficiale”
11 septembrie 2026
ȘtiriUrbex, un trend periculos pentru tineri. Avertismentul polițiștilor
11 septembrie 2026
ȘtiriPeste 84 de metri cubi de lemn, diferență la un depozit din Padeș
11 septembrie 2026
