George Simion, liderul AUR și candidat la prezidențiale, a fost subiectul unui articol amplu în POLITICO Europe, care îl descrie ca un potențial nou „disruptor” (n.r. perturbator) în politica europeană, alături de Viktor Orbán și Robert Fico.
Publicația atrage atenția asupra retoricii naționaliste, a opoziției față de sprijinul militar pentru Ucraina și a relațiilor tensionate cu minoritatea maghiară, sugerând că o eventuală victorie a lui Simion ar putea destabiliza poziția pro-europeană a României.
În replică, Simion a postat pe rețelele sociale o fotografie cu ziarul POLITICO și mesajul: „Dragi europeni: nu trebuie să fiți nervoși!”, încercând să se prezinte ca un lider moderat și pro-european. Totuși, analiștii rămân sceptici, văzând în el un politician imprevizibil, cu o agendă populistă și contradictorie.