Aparegio Gorj a anunțat că va întrerupe furnizarea apei potabile luni, 28 iulie, între orele 08:00 și 16:00, în mai multe cartiere din Târgu Jiu. Măsura este necesară pentru lucrări de înlocuire și relocare a sistemului de pompare de pe conducta PEHD Dn 110.
Vor fi afectați locuitorii din cartierul Iezureni (străzile Paltinului, Stejarului, Arinului), cartierul Iazului, strada Ciocârlău și Aleea Gavril Preajba. Apa pentru uz menajer va fi asigurată temporar cu autospeciale puse la dispoziție de CED Târgu Jiu.
La reluarea alimentării, apa poate fi tulbure. Se recomandă evitarea utilizării în scop casnic până la limpezirea completă.