Autoritatea de Supraveghere Financiară a interzis definitiv companiei bulgare DallBogg să mai vândă polițe RCA în România, începând cu 1 octombrie. Decizia vine pe fondul întârzierilor repetate la plata daunelor și al neîndeplinirii obligațiilor contractuale.
Firma DallBogg, intrată pe piața românească în noiembrie 2024, ajunsese la aproape 200.000 de clienți în doar câteva luni, oferind cele mai ieftine polițe RCA. Contractele rămân valabile până la expirare, dar compania nu mai poate încheia altele.
Măsura ASF urmează unei suspendări similare dispuse anterior de autoritatea bulgară, din cauza problemelor financiare ale societății. România a trecut deja prin falimente majore pe piața asigurărilor, precum Astra, Euroins sau Carpatica, cu pierderi de aproape un miliard.