Pensionarii cu venituri sub 2.574 lei vor primi până la finalul anului ajutorul de 400 lei, parte din sprijinul total de 800 lei aprobat de Guvern. Ministrul Muncii, Florin Manole, afirmă că banii sunt asigurați și că tranșa va fi virată împreună cu pensia din decembrie.
Măsura face parte din programul aprobat în luna martie, care prevede acordarea sprijinului financiar în două tranșe pentru pensionarii cu venituri mici.
Prima tranșă a fost acordată în aprilie, iar cea de-a doua urmează să fie plătită la sfârșitul acestui an.
Potrivit documentelor oficiale, aproximativ 2.600.000 de pensionari au venituri mai mici sau egale cu 2.574 lei și sunt eligibili pentru acest sprijin.
Autoritățile transmit că plata se va face fără întârzieri, iar bugetul necesar este deja prevăzut pentru acoperirea întregii tranșe.