Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune care folosește inteligența artificială.
Escrocii clonează vocile unor persoane apropiate, folosind înregistrări scurte preluate din rețelele sociale, pentru a crea apeluri telefonice extrem de realiste.
Scenariul este simplu și repetitiv. Victima primește un apel în care aude vocea unui apropiat care invocă un accident sau o urgență gravă. Scopul este inducerea panicii și obținerea rapidă de bani sau date sensibile.
MAI recomandă întreruperea imediată a apelului și verificarea situației prin contactarea directă a persoanei respective. Autoritățile cer populației să nu trimită bani, să nu ofere date personale și să trateze cu suspiciune orice solicitare urgentă.