Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a înregistrat în 2025 un total de 8.473 de infracțiuni, comparativ cu 10.966 în anul precedent. Datele indică o scădere de aproape 23% a faptelor sesizate.
Pe linia violenței domestice, polițiștii au emis 349 de ordine de protecție provizorii, dintre care 134 în mediul urban și 215 în mediul rural. Dintre acestea, 111 au fost transformate în ordine de protecție, iar instanțele au emis alte 271.
În ceea ce privește siguranța rutieră, în județul Gorj s-au produs 40 de accidente grave în 2025, cu 28 mai puține decât în anul anterior. În urma acestora, 15 persoane și-au pierdut viața, iar 28 au fost rănite grav.