Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere avertizează șoferii asupra unui site neautorizat care vinde roviniete la prețuri mai mari decât cele legale.
Portalul identificat este operat de o firmă privată și nu are dreptul de a încasa tariful de utilizare.
Potrivit CNAIR, utilizatorii care cumpără rovinieta de pe acest site plătesc suplimentar un cost de 12% pentru procesare. De exemplu, pentru o rovinietă anuală, prețul ajunge la 285,54 lei inclusiv TVA, față de 254,95 lei pe platformele autorizate.
Reprezentanții companiei precizează că nu își asumă responsabilitatea pentru tranzacțiile realizate pe astfel de portaluri.
Șoferii sunt sfătuiți să achite rovinieta doar pe site-ul oficial CNAIR sau prin distribuitori autorizați, pentru a evita costuri suplimentare nejustificate.