Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, a transmis o adresă oficială către Complexul Energetic Oltenia, după protestul organizat ieri de foști angajați ai Termoserv.
Oamenii reclamă faptul că nu primesc adeverințele necesare pentru a demonstra că au lucrat în condiții speciale.
Prefectul a declarat că înțelege nemulțumirile protestatarilor și consideră că lipsa dialogului dintre părți a dus la tensionarea situației. Corneliu Răducan Morega le-a cerut foștilor salariați să transmită solicitările către Prefectură, pentru demersuri către Complexul Energetic Oltenia.
Șeful Prefecturii Gorj le-a recomandat protestatarilor să renunțe la greva foamei. De asemenea, Corneliu Răducan Morega a anunțat că este dispus să medieze o întâlnire între conducerea Complexului Energetic Oltenia și foștii angajați.