Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi oprită controlat astăzi, începând cu ora 10:00. Ministerul Economiei anunță că măsura a fost decisă din cauza evoluției nefavorabile a condițiilor hidrologice și a debitului redus al Dunării.
Ministerul precizează că alimentarea cu energie electrică a populației și a operatorilor economici nu va fi afectată. Necesarul de consum va fi acoperit integral, iar autoritățile vor aplica măsurile necesare pentru menținerea funcționării în siguranță a Sistemului Energetic Național.
Potrivit datelor Transelectrica, Unitatea 2 va rămâne oprită până la data de 10 august, la prânz. În același timp, Unitatea 1 este deja oprită până pe 4 august.
În mod normal, cele două reactoare asigură aproximativ o cincime din producția de energie electrică a României.
„Ca urmare a situației critice de pe Dunăre, respectiv a regimului deficitar de precipitații prognozat atât în bazinul superior al Dunării, cât și pe sectorul românesc, Apele Române au fost notificate de către CNE Cernavodă că se va inchide și Reactorul II, în următoarele 24 de ore
Debitul Dunării la intrarea în țară prognozat pentru începutul lunii august este de 1500 mc/s similar cu minimul atins in 1985 de 1400 mc/s. În această situație, debitele prognozate se apropie de cea mai mică valoare înregistrată până în prezent, în urmă cu 40 de ani.
Dunărea se situează astăzi la un debit de 1650 mc/s și va ajunge la începutul lui august în jurul valorii de 1600 mc/s, conform prognozei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, fiind de trei ori mai puțin decât media multianuală a lunii iulie (4750 mc/s). Debitul Dunării este similar cu situația din 2005 când Dunărea atingea debitul de 1650 mc/s.
În data de 4 august, debitele Dunării vor ajunge la intrarea în țară în jurul valorii de 1500 mc/s, conform prognozei INHGA. Cel mai mic debit înregistrat de Dunăre a fost în anul 1985 când aceasta avea la intrarea în țară 1400 mc/s.
În prezent, din acest motiv, pe sectorul Călărași-Cernavodă, se mențin restricțiile la folosințe (irigații), respectiv treapta III de restricții, ceea ce înseamnă furnizarea apei cu debite reduse pentru irigații sau furnizarea apei într-un anumit interval orar.
În acest moment, ne confruntăm cu condiții de secetă severă în tot bazinul hidrografic al Dunării și nu apar indicii de îmbunătățire a acestei situații în perioada imediat următoare.” – Apele Române