Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au desfășurat o amplă acțiune de control pe raza bazinului hidrografic Jiu, în urma căreia au fost aplicate patru amenzi în valoare totală de 140.000 de lei și un avertisment, pentru nereguli privind gospodărirea apelor.
În două dintre cazuri, specialiștii au dispus sistarea activității până la remedierea problemelor, iar în altele au constatat abateri grave, precum:
-executarea de lucrări neautorizate pentru exploatarea agregatelor minerale;
-punerea în funcțiune a unei stații de spălare-sortare fără autorizație;
-deversarea apelor uzate menajere în zona Rânca, cu nerespectarea condițiilor din autorizația de gospodărire a apelor;
-utilizarea neautorizată a unei bălți pentru pescuit.
Reprezentanții Apelor Române Jiu precizează că aceste controale fac parte dintr-un program susținut, derulat în baza Legii Apelor nr. 107/1996, care sancționează orice intervenție neautorizată asupra resurselor de apă și a ecosistemelor acvatice.
Acțiune amplă de control a Apelor Române Jiu: amenzi de 140.000 lei pentru neregului grave