Ministerul Educației a anunțat, miercuri, că au fost publicate modelele de subiecte pentru examenele naționale, disponibile pe site-ul dedicat.
Acestea pot fi consultate la adresa: https://subiecte.edu.ro/2026/ și sunt organizate pe categorii de subiecte, pentru Evaluarea Națională și pentru Bacalaureat 2026.
Evaluarea Naționala se va desfășura în perioada 22-26 iunie 2026, primele rezultate urmând să fie afișate pe 2 iulie, iar cele finale pe 9 iulie. Înainte de examen, va avea loc simularea oficială.
Examenul de Bacalaureat va începe pe 8 iunie 2026, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală. Probele scrise vor avea loc între 29 iunie și 3 iulie, primele rezultate vor fi publicate pe 7 iulie, iar rezultatele finale pe 13 iulie.