Castelul de Lut a fost ÎNCHIS
Castelul de Lut, unul dintre cele apreciate obiective turistice din România, situat în satul Porumbacu de Sus din județul Sibiu a fost închis oficial pentru vizitatori. Cunoscut pentru atmosfera sa…
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind convocarea noului Parlament
Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind convocarea noului Parlament al României, pentru vineri 20 decembrie, la ora 14.00, a informat Administrația Prezidențială. Conform Constituției României, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem…
A scăzut numărul locuințelor date în folosință în România
Numărul locuințelor date în folosință în România în primele nouă luni ale anului a fost de aproximativ 42.000, în scădere cu peste 7.600 de unități locative față de aceeași perioadă…
Timpul de aşteptare în vămi a crescut la frontiera cu Ungaria
Pentru ieșirea autocamioanelor din țară prin Vama Nădlac II se așteaptă aproximativ trei ore, iar pe sensul de intrare în țară timpul de așteptare este de două ore. În județul…
Gala Fotbalului Românesc: Iordănescu a primit titlul de antrenor al anului. Răzvan Marin, cel mai bun jucător
Fotbalul românesc și-a premiat cei mai de seamă reprezentanți din 2024, în cadrul Galei organizată de Clubul Sportiv al Jurnaliștilor din România. Titlul de Fotbalistul anului 2024 i-a fost atribuit…
Bărbat reținut pentru amenințare în formă continuată și tulburarea liniștii publice
Un bărbat de 20 de ani din orașul Târgu-Cărbunești a fost reținut de polițiști, după ce a amenințat în repetate rânduri un alt tânăr de 21 ani, tot din localitate.…
Legumele și fructele sunt în topul scumpirilor
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna noiembrie la 5,11%, de la 4,67% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile…
Cartea de identitate digitală, introdusă în Marea Britanie
În Marea Britanie, Guvernul introduce cartea de identitate digitală. Oficial, inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu al guvernului britanic de a muta cât mai multe funcții ale statului în…
Carnea de porc, mai scumpă în perioada Sărbătorilor
Cotletul de porc se vinde în piețe și magazine cu peste 30 de lei kilogramul, iar mușchiul și ceafa costă și mai mult. Într-un lanț de magazine, pulpa și spata de porc…
Programul Casa Verde Fotovoltaice întâmpină obstacole
Beneficiarii Programului Casa Verde Fotovoltaice nu pot încă beneficia de panourile solare promise. La două luni după încheierea înscrierilor, persoanele care s-au înscris nu pot alege instalatorii autorizați, din cauza…
Baschetbalistele Under 14 ale CSM Târgu Jiu s-au calificat în primele 16 echipe din țară!
Echipa de baschet feminin U14 a CSM Târgu Jiu s-a calificat în primele 16 echipe din România, după ce a câștigat cele două partide disputate în cadrul Turneului 2 din…
Polei și ceață pe Transalpina
Se înregistrează polei la această oră pe o porțiune a șoselei Transalpina și ceață pe drumurile din patru județe. Majoritatea șoselelor din țară sunt umede, motiv pentru care polițiștii rutieri…
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, astăzi, contestația AUR împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă astăzi, de la ora 11.30, contestația formulată de președintele AUR George Simion împotriva hotărârii Curții Constituționale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor…
Cresc pensiile de la 1 ianuarie
Începând cu 1 ianuarie cresc pensiile, valoarea Punctului de Referinţă majorându-se cu 12,1% și va ajunge la 91 de lei. Majorarea anuală se aplică la valoarea recalculată, nu la cea…
Salariul mediu în România a depășit nivelul celor din Ungaria și Grecia
România a ajuns la același nivel de salarizare și PIB pe cap de locuitor ca Polonia, în 2023, depășind Ungaria, conform datelor Eurostat. Salariul mediu anual ajustat în România a…
A început montarea lămpilor led în municipiul Motru
În Motru a început montarea lămpilor led pe drumul național care traversează municipiul. Au fost montate deja peste 40 de bucăți. Primăria a cumpărat 1.200 de astfel de lămpi tip…
Toate partidele pro-europene intră la guvernare. Candidat comun la prezidențiale
PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul Parlamentar al minorităților naționale anunță, după întâlnirea de marți seara de la Palatul Victoria, că vor face împreună o coaliție și că vor să…
A debutat etapa a șasea a Campionatului de fotbal
În Liga Campionilor la fotbal a debutat etapa a șasea. Liverpool a învins-o, în Spania, pe Girona, cu scorul de 1-0, este lider cu maximum de puncta și s-a calificat…
UPDATE/ A dispărut de acasă!
Marți, la ora 15:40, polițiștii gorjeni au fost sesizați de o femeie din Târgu Jiu cu privire la faptul că, la data de 9 decembrie, fiica sa minoră, Ghinea Anisia…
Fără căldură în municipiul Motru
Municipiul Motru a rămas, astăzi, fără căldură. Potrivit reprezentanților Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru, instalația de producere a agentului termic a fost oprită involuntar din…