Peste un milion de persoane vulnerabile au primit prima tranșă de bani pe cardurile pentru alimente, iar alte 200.000 de carduri se află în curs de livrare prin Poșta Română, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragos Pîslaru.
Oficialul a declarat că în acest an, cardurile de alimente vor avea două încărcări. Prima încărcare a fost făcută deja, iar a doua plata de 125 de lei va fi în luna decembrie.
Potrivit ministrului, numărul beneficiarilor a fost redus în 2025 de la 2,3 milioane la 1,2 milioane de persoane, după ce Guvernul a restrâns criteriile de eligibilitate la categoriile cu venituri sub 2.000 de lei sau beneficiari ai indemnizației sociale minime (1.281 lei/lună).
Ministrul a mai precizat că, începând cu 2026, sistemul de sprijin social va fi modificat. În locul ajutoarelor financiare, persoanele vulnerabile vor beneficia de servicii integrate, prin intermediul unor echipe comunitare care le vor oferi sprijin direct — de la alimente și consiliere, până la servicii medicale.