Radio Târgu Jiu — Se aude bine! 97,8 FM

Cod galben de inundații în Gorj

Cod galben de inundații în Gorj

Județul Gorj se află sub avertizare hidrologică de cod galben de inundații, în contextul precipitațiilor prognozate pentru următoarele 48 de ore.

Codul galben a intrat în vigoare astăzi, 12 noiembrie, la ora 12:00, și este valabil până sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 12:00. Sunt vizate râul Jiu, în bazinul amonte de stația hidrometrică Sadu, precum și afluenții Jiului, pe sectorul aval de Sadu și amonte de Rovinari, pe raza județelor Gorj și Hunedoara.

Avertizarea hidrologică vizează și râul Cerna, în bazinul superior și pe afluenții din bazinul mijlociu și inferior, în județele Gorj și Caraș-Severin. În acest caz, intervalul de atenționare începe în această seară, la ora 21:00, și se încheie tot pe 14 noiembrie, la ora 12:00.

Potrivit specialiștilor, sunt posibile scurgeri importante de apă de pe versanți, viituri rapide pe râurile mici și creșteri ale debitelor și nivelurilor, care pot duce inclusiv la depășirea cotelor de apărare și la producerea unor inundații locale.

Populația din zonele vizate este sfătuită să manifeste prudență, să evite traversarea cursurilor de apă și să nu desfășoare activități în apropierea albiilor râurilor în perioadele cu precipitații abundente.

Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu

DistribuieWhatsApp

Pe aceeași temă

Te-ar putea interesa

Radio Târgu Jiu

97,8 FM · Se aude bine!