Motrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat de 54 de ani, din municipiul Motru, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu, apropiindu-se de persoana protejată la o distanță mai mică decât cea stabilită.
La data de 10 noiembrie 2026, în contextul verificărilor efectuate de polițiști cu privire la alertele de proximitate referitoare la o persoană protejată din municipiul Motru, polițiștii au depistat în flagrant un bărbat care se afla în fața blocului în care locuiește victima, încălcând astfel distanța minimă de apropiere stabilită prin ordinul de protecție provizoriu.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Motru, în vederea clarificării împrejurărilor în care s-a produs încălcarea măsurilor de protecție.
În urma probatoriului administrat, față de acesta a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale, în calitate de suspect, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Totodată, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Gorj.
Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
EvenimentTrafic blocat pe centura municipiului Târgu Jiu! Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat în zona Preajba
10 noiembrie 2026
EvenimentUn tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce mașina sa s-a izbit de un autobuz
9 noiembrie 2026
EvenimentBărbat din Mușetești, reținut după ce și-ar fi amenințat cu moartea fosta concubină
5 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
ActualitateElevii unui liceu din Gorj fac școala online săptămâna aceasta
11 noiembrie 2026
ActualitateVești bune pentru angajații CEO! Contractele pe perioadă determinată vor fi prelungite
11 noiembrie 2026
ActualitateVIDEO: Drumarii, în acțiune la Rânca
11 noiembrie 2026
ActualitateSindicaliștii din CEO refuză oferta administrației! Majorare salarială de 6,5%, considerată insuficientă
11 noiembrie 2026
