Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Gorj desfășoară în această săptămână acțiuni de control în trafic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Gorj.
Verificările vizează transporturile publice de persoane și de mărfuri, în cadrul planului european ROADPOL – TRUCK & BUS.
Controalele urmăresc respectarea normelor legale în domeniul transporturilor rutiere. Sunt verificate documentele conducătorilor auto, starea tehnică a vehiculelor și modul de respectare a timpilor de conducere și odihnă, pentru reducerea riscului producerii accidentelor rutiere.