Municipiul Târgu Jiu va găzdui sâmbătă, 27 iunie, de la ora 20:00, concertul „Muzele”, cel mai amplu eveniment din cadrul Turneului Internațional Stradivarius. Spectacolul va avea loc la Coloana fără Sfârșit și îi va avea ca protagoniști pe violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie.
Turneul „Muzele” include 20 de concerte în țară și în străinătate și are în prim-plan celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu. Evenimentul este organizat în anul în care la Târgu Jiu sunt marcați 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.
Organizatorii estimează o participare de peste o mie de spectatori, așa cum s-a întâmplat și în ultimii zece ani.
Accesul publicului este gratuit.