Acțiuni ale polițiștilor gorjeni de Ziua Internațională pentru nonviolență în școală (Foto)

De Ziua Internațională pentru nonviolență în școală, sărbătorită pe 30 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție au desfășurat 53 de acțiuni informativ-preventive, în 32 unități de învățământ preuniversitar din județul Gorj.
Un număr de 1.360 de elevi și cadre didactice au participat la aceste acțiuni, destinate creșterii siguranței elevilor în mediul școlar.
Obiectivele principale ale activităților desfășurate au fost:
- prevenirea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar;
- creşterea capacităţii de soluţionare non-violentă a eventualelor conflicte în rândul elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar;
- formarea unor atitudini de rezistenţă la presiunea grupului şi modalităţi de selecţie a anturajelor fără risc infracţional;
- implicarea activă a cadrelor didactice, elevilor și părinților în semnalarea cazurilor de bullying și soluționarea acestora;
- prevenirea faptelor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar;
- prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în incinta și imediata vecinătate a instituțiilor de învățământ;
- prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.

Activitățile vor continua în perioada următoare și vor viza creșterea gradului de conștientizare a elevilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar, respectiv înțelegerea consecințelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora și asupra climatului educațional.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateViolența din școli, în atenția premierului Luca Niculescu
13 noiembrie 2026
ActualitateRadu Miruță, despre angajările de la CNAIR: „Pe domnul ministru Momoa îl încurcă aritmetica”
13 noiembrie 2026
ActualitateInflația a urcat la 6,9%! Serviciile s-au scumpit cu peste 11%
13 noiembrie 2026
ActualitateA spart un magazin din Târgu Jiu și a furat 13 genți
13 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentCod galben de inundații în Gorj
12 noiembrie 2026
PoliticăLudovic Orban se întoarce în PNL! Cele două partide au decis fuziunea
12 noiembrie 2026
EvenimentMotrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
11 noiembrie 2026
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
