Calificarea profesională a asistentelor medicale pregătite în România, recunoscută în Slovacia

Calificarea profesională a asistentelor medicale pregătite în România va fi recunoscută în Slovacia, potrivit unui amendament guvernamental la legea privind recunoaşterea diplomelor de învăţământ şi a calificărilor profesionale, adoptat marţi de parlamentul slovac.
Acesta ar urma să intre în vigoare la 1 martie 2025. Noua legislaţie urmează unei directive votate de Parlamentul European şi unei recomandări adoptate de Consiliul Uniunii Europene.
Amendamentul introduce conceptul aşa-numitei recunoaşteri automate a calificărilor în interiorul statelor membre UE, necesară pentru continuarea studiilor (într-un alt stat membru ).
”Obiectivul este de a asigura că o calificare universitară obţinută într-un stat membru este recunoscută în mod automat la acelaşi nivel în scopul continuării studiilor în alt stat membru”, a explicat Ministerul Educaţiei slovac, instituţia care a depus amendamentul respectiv.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateViolența din școli, în atenția premierului Luca Niculescu
13 noiembrie 2026
ActualitateRadu Miruță, despre angajările de la CNAIR: „Pe domnul ministru Momoa îl încurcă aritmetica”
13 noiembrie 2026
ActualitateInflația a urcat la 6,9%! Serviciile s-au scumpit cu peste 11%
13 noiembrie 2026
ActualitateA spart un magazin din Târgu Jiu și a furat 13 genți
13 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentCod galben de inundații în Gorj
12 noiembrie 2026
PoliticăLudovic Orban se întoarce în PNL! Cele două partide au decis fuziunea
12 noiembrie 2026
EvenimentMotrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
11 noiembrie 2026
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
