Colegiul Medicilor din România dorește o nouă lege a sănătății

Actuala lege a sănătății nu mai corespunde nevoilor sistemului și este necesară o nouă legislație, dar și una care să reglementeze profesia medicală, a declarat președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană.
Totodată, este nevoie și de reglementarea corectă a erorii medicale care ar putea fi cuprinsă în legea pacienților.
România are nevoie de o legislație care să stopeze competiția neloială dintre sistemul public și cel privat, iar medicilor plătiți de stat nu ar trebui să li se mai permită ca în timpul programului să meargă și să lucreze în spitalele private, a spus președintele Societății Române de Anestezie Terapie Intensivă, profesorul universitar doctor Șerban Bubenek.
El a mai afirmat că există șefi de secții din spitalele publice care își sfătuiesc pacienții să nu se opereze în spitalul public, ci să meargă în privat, pe motiv că în cel public ar avea infecții.
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România au mai spus că sunt urgente modificările legislative și pentru că medicii continuă să plece din țară.
Anul trecut au fost solicitate cu 50% mai multe certificate profesionale față de 2023, acesta fiind documentul în baza căruia se poate practica meseria în străinătate.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateViolența din școli, în atenția premierului Luca Niculescu
13 noiembrie 2026
ActualitateRadu Miruță, despre angajările de la CNAIR: „Pe domnul ministru Momoa îl încurcă aritmetica”
13 noiembrie 2026
ActualitateInflația a urcat la 6,9%! Serviciile s-au scumpit cu peste 11%
13 noiembrie 2026
ActualitateA spart un magazin din Târgu Jiu și a furat 13 genți
13 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentCod galben de inundații în Gorj
12 noiembrie 2026
PoliticăLudovic Orban se întoarce în PNL! Cele două partide au decis fuziunea
12 noiembrie 2026
EvenimentMotrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
11 noiembrie 2026
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
