Focar de COVID la Spitalul Județean Târgu Jiu! Șapte pacienți infectați, internările au fost restricționate

Un focar de COVID-19 a fost depistat la Secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Inițial, șase pacienți internați în această secție au fost confirmați cu virusul SARS-CoV-2, însă miercuri dimineață a fost confirmat un al șaptelea caz.
Trei dintre pacienții confirmați au fost transferați la Secția Boli Infecțioase, iar ceilalți au rămas internați în Medicină Internă 1. Reprezentanții spitalului au precizat că starea pacienților este bună.
Pentru limitarea răspândirii virusului pacienții confirmați au fost izolați. De asemenea, contacții direcți sunt supravegheați, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical din secție.
O altă măsură vizează activitatea secției. Pentru următoarele 10 zile vor fi internați doar pacienții care reprezintă urgențe medicale. Persoanele care se prezintă cu bilete de trimitere de la medicul de familie vor fi îndrumate către Secția Medicină Internă 2.
Și programul de vizită a fost restricționat. Aparținătorii vor putea intra în secție zilnic, doar în intervalul 13:00–14:00, după efectuarea triajului epidemiologic.
Mai multe știri: Știri din Târgu Jiu · Știri din Gorj
Pe aceeași temă
ActualitateLaboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală de la SJU Târgu Jiu are un nou șef
11 noiembrie 2026
ActualitateJandarmii gorjeni, din nou în sprijinul celor care au nevoie de transfuzii
11 noiembrie 2026
ActualitateElevii unui liceu din Gorj fac școala online săptămâna aceasta
11 noiembrie 2026
ActualitateVești bune pentru angajații CEO! Contractele pe perioadă determinată vor fi prelungite
11 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentMotrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
11 noiembrie 2026
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
EvenimentTrafic blocat pe centura municipiului Târgu Jiu! Un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat în zona Preajba
10 noiembrie 2026
EvenimentUn tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce mașina sa s-a izbit de un autobuz
9 noiembrie 2026
