I-a împrumutat mașina, deși știa că băuse

Un bărbat de 33 de ani din Telești, a fost depistat în timp ce conducea băut la volan.
De asemenea, polițiștii au constatat că un alt bărbat, în vârstă de 59 de ani, i-ar fi încredințat acestuia autoturismul pentru a-l conduce pe drumurile publice, cu toate că știa că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii continuă acum cercetările sub aspectul faptelor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o concentraţie alcoolică peste limita legal admisă și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane despre care se cunoaște că se află sub influenţa alcoolului.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateViolența din școli, în atenția premierului Luca Niculescu
13 noiembrie 2026
ActualitateRadu Miruță, despre angajările de la CNAIR: „Pe domnul ministru Momoa îl încurcă aritmetica”
13 noiembrie 2026
ActualitateInflația a urcat la 6,9%! Serviciile s-au scumpit cu peste 11%
13 noiembrie 2026
ActualitateA spart un magazin din Târgu Jiu și a furat 13 genți
13 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentCod galben de inundații în Gorj
12 noiembrie 2026
PoliticăLudovic Orban se întoarce în PNL! Cele două partide au decis fuziunea
12 noiembrie 2026
EvenimentMotrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
11 noiembrie 2026
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
