Poșta Română anunță că își închide toate oficiile poștale

Poșta Română va închide în următorii ani toate oficiile poștale pe care le deține, a anunțat directorul general Valentin Ștefan.
Potrivit acestuia, compania mai ține acum deschise oficiile poștale din datoria morală față de lucrătorii cu vechime. Compania de stat are 24.000 de angajați, iar mulți dintre aceștia au lucrat zeci de ani pentru companie.
Spațiile în care în prezent operează oficiile poștale urmează să fie închiriate, a mai declarat directorul general al companiei.
Poșta Română a fost înființată acum 162 de ani și are o rețea de aproximativ 5.000 de subunități poștale care deservește aproximativ 19 milioane de români.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateBilanț pe munte: 4 persoane salvate în ultimele 24 de ore
29 septembrie 2026
ActualitateAmbasadorul Republicii India în România, întâlnire cu președintele CJ Gorj
29 septembrie 2026
ActualitateReluarea lucrărilor de la pasajul Ana Ipătescu schimbă mersul trenurilor
29 septembrie 2026
ActualitateZiua Vârstnicilor, marcată la Novaci
29 septembrie 2026
Te-ar putea interesa
ȘtiriO nouă propunere pentru conducerea DIICOT Gorj
29 septembrie 2026
ȘtiriGheorghe Nichifor își pierde mandatul de consilier
29 septembrie 2026
ȘtiriA furat o piesă de pe mașina pompierilor în timpul intervenției
29 septembrie 2026
ȘtiriProiectul privind alegerile anticipate, pus în dezbatere publică de AEP
29 septembrie 2026
