Programul Casa Verde Fotovoltaice întâmpină obstacole

Beneficiarii Programului Casa Verde Fotovoltaice nu pot încă beneficia de panourile solare promise. La două luni după încheierea înscrierilor, persoanele care s-au înscris nu pot alege instalatorii autorizați, din cauza unor probleme legate de garanțiile financiare ale firmelor participante.y
Ministerul Mediului a anunțat că lista finală a instalatorilor autorizați va fi publicată săptămâna aceasta.
Aproape 66.000 de persoane au fost acceptate în program și vor avea 90 de zile pentru a alege un specialist.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a explicat că termenul pentru instalatori este destul de strâns, iar cele mai multe panouri vor fi montate anul viitor, în 2025.
Pe de altă parte, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a amânat până pe 16 decembrie depunerea cererilor de finanțare pentru panouri fotovoltaice și baterii de stocare prin fonduri PNRR. Programul vizează, în special, persoanele vulnerabile, care pot beneficia de vouchere de câte 5.000 de euro pentru aceste echipamente.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateRadu Miruță, despre angajările de la CNAIR: „Pe domnul ministru Momoa îl încurcă aritmetica”
13 noiembrie 2026
ActualitateInflația a urcat la 6,9%! Serviciile s-au scumpit cu peste 11%
13 noiembrie 2026
ActualitateA spart un magazin din Târgu Jiu și a furat 13 genți
13 noiembrie 2026
ActualitateÎncepe pregătirea bugetului pentru 2027
13 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentCod galben de inundații în Gorj
12 noiembrie 2026
PoliticăLudovic Orban se întoarce în PNL! Cele două partide au decis fuziunea
12 noiembrie 2026
EvenimentMotrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
11 noiembrie 2026
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
