Reacția Inspectoratul Școlar Județean Gorj referitoare la provocarea care rănit mai mulți adolescenți

Inspectoratul Școlar Județean Gorj atrage atenția părinților și profesorilor asupra riscurilor provocării „Superman” de pe TikTok, după ce două adolescente au ajuns la Spitalul din Târgu-Jiu.
“În atenția părinților și cadrelor didactice!
Pe măsură ce platformele sociale devin din ce în ce mai populare printre elevi, apar și riscuri care pot avea consecințe grave asupra siguranței lor.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj trage un semnal de alarmă asupra unei provocări periculoase numite ,,Superman Challenge”. Provocarea cere ca o persoană să se arunce înainte, iar alte două persoane să o prindă, cel dintâi fiind lăsat să cadă, lovindu-se, astfel, de corpuri de mobilier sau de alte obiecte dure din jur.
De cele mai multe ori acest joc duce la accidentări grave, mulți adolescenți fiind transportați la spital cu fracturi și leziuni grave care necesită intervenții chirurgicale complexe.
Fenomenul evidențiază riscurile tot mai mari ale trendurilor online, unde adolescenții sunt vulnerabili în fața unor provocări care pot părea inofensive la prima vedere.
Mesajul pe care dorim să-l transmitem directorilor, diriginților, tuturor cadrelor didactice și părinților este acela de a acționa eficient, preventiv, anticipând riscurile la care se expun copiii noștri, în contextul acestor provocări.
Monitorizarea activității copiilor și discuțiile deschise cu aceștia despre riscurile comportamentelor periculoase sunt esențiale. Încurajați-i să nu imite ce văd online, mai ales atunci când este vorba de jocuri care pot pune în pericol viața sau sănătatea lor.
Având în vedere cele prezentate mai sus, cadrele didactice și conducerile unităților de învățământ sunt rugate să ia toate măsurile care se impun, potrivit prevederilor Planului național de combatere a violenței școlare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1065/2024, pentru a preîntâmpina ca astfel de incidente să aibă loc în mediul școlar”, se precizează într-un comunicat de presă al ISJ Gorj.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateViolența din școli, în atenția premierului Luca Niculescu
13 noiembrie 2026
ActualitateRadu Miruță, despre angajările de la CNAIR: „Pe domnul ministru Momoa îl încurcă aritmetica”
13 noiembrie 2026
ActualitateInflația a urcat la 6,9%! Serviciile s-au scumpit cu peste 11%
13 noiembrie 2026
ActualitateA spart un magazin din Târgu Jiu și a furat 13 genți
13 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentCod galben de inundații în Gorj
12 noiembrie 2026
PoliticăLudovic Orban se întoarce în PNL! Cele două partide au decis fuziunea
12 noiembrie 2026
EvenimentMotrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
11 noiembrie 2026
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
