Temele aflate pe agenda Guvernului pentru astăzi

Guvernul are programată, astăzi, şedinţa săptămânală la care urmează să aprobe mai multe ordonanţe de urgenţă.
Acestea vizează domenii precum reforma sănătăţii şi absorbţia de fonduri europene.
În domeniul sănătăţii, Guvernul vrea să îmbunătăţească mai multe acte normative care sunt în vigoare în prezent. Este vorba de cele care se referă la dobândirea calităţii de asigurat de către persoanele care realizează venituri din activităţi independente, îmbunătăţirea modului special de impozitare a medicamentelor, aşa-numitul clawback, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, acordarea concediilor medicale, dar şi exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical.
Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă are în vedere soluţionarea aspectelor sesizate de Comisia Europeană în legătură cu transpunerea necorespunzătoare a unor prevederi din Directiva Habitate. Printr-o altă ordonanţă de urgenţă, Executivul va acorda banii necesari pentru ca anumite administraţii locale să poată termina lucrările de extindere şi de modernizare a reţelelor de transport a gazelor naturale. Fără aceşti bani exista pericolul ca administraţiile locale să fie obligate să restituie fondurile europene, pe care le-au obţinut deja, pentru a construi reţelele de gaze naturale care să înlocuiască încălzirea prin arderea lemnului şi astfel să fie reduse emisiile de gaze cu efect de seră.
Guvernul va aproba, prin hotărâre, suma pentru schema de ajutor de stat din acest an dedicată sectorului creşterii animalelor.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateViolența din școli, în atenția premierului Luca Niculescu
13 noiembrie 2026
ActualitateRadu Miruță, despre angajările de la CNAIR: „Pe domnul ministru Momoa îl încurcă aritmetica”
13 noiembrie 2026
ActualitateInflația a urcat la 6,9%! Serviciile s-au scumpit cu peste 11%
13 noiembrie 2026
ActualitateA spart un magazin din Târgu Jiu și a furat 13 genți
13 noiembrie 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentCod galben de inundații în Gorj
12 noiembrie 2026
PoliticăLudovic Orban se întoarce în PNL! Cele două partide au decis fuziunea
12 noiembrie 2026
EvenimentMotrean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
11 noiembrie 2026
EvenimentReținut după ce ar fi lovit o persoană cu un pahar în cap
10 noiembrie 2026
