USR cheamă în Parlament responsabilii de platformele electronice ale statului care sunt blocate de 3 zile

USR cheamă în Parlament reprezentanții Autorității pentru Digitalizarea României să dea explicații, după ce de trei zile, principalele platforme electronice ale statului sunt nefuncționale.
Potrivit unui comunicat al USR, invitația a fost trimisă deja către Autoritatea pentru Digitalizarea României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru marțea viitoare, în cadrul comisiilor de tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților și Senat.
“Prea des responsabilii din instituțiile statului ridică din umeri. Așa se întâmplă și cu problemele dese apărute la sistemul electronic al Casei Naționale de Sănătate sau ale aplicațiilor prin care se organizează licitații, ori se plătesc impozite. Soluții software care au costat enorm, dar care aproape lunar nu funcționează. Consecința este că oamenii sunt puși pe drumuri, banii publici sunt tocați, iar digitalizarea statului o ia înapoi, în loc să avanseze. Nu merge așa! Pentru a identifica soluții, pentru a asculta și argumentele celor responsabili, pentru a împinge în față rezolvarea acestei probleme, i-am invitat pe responsabilii tehnici ai acestor platforme electronice la o discuție în Parlament, marțea viitoare”, spune deputatul USR Radu Miruță, președintele Comisiei de IT din Camera Deputaților.
De trei zile, platformele SEAP, PCUE, SIAE și GHIȘEUL.RO sunt nefuncționale. Asta înseamnă că medicii și farmaciștii nu pot consulta pacienții și nu pot elibera rețete, nu se pot plăti taxe online, licitațiile sunt blocate.
"Explicația oficială a Autorității pentru Digitalizarea României, care dă vina pe o pană de curent, este inadmisibilă. Această autoritate este una dintre cele șase instituții din România care ar trebui să se ocupe de digitalizare și care răspunde direct de serviciile care acum nu funcționează.
România a cheltuit miliarde de lei pe digitalizare și are 500 de milioane de euro din PNRR pentru cloud-ul guvernamental. Există fonduri, dar e nevoie de oameni competenți la vârf. Românii merită un stat digital care chiar funcționează. Nu unul blocat de incompetență", mai precizează deputatul de Gorj.
Mai multe știri: Știri din Gorj · Știri din Târgu Jiu
Pe aceeași temă
ActualitateCu cât s-a ieftinit motorina după reducerea accizei cu 20%
16 august 2026
ActualitateCardul de sănătate, înlocuit de cartea electronică de identitate
16 august 2026
ActualitateProfesori gorjeni, în schimb de experiență în Greci
14 august 2026
Actualitate11 milioane de euro pentru vitivinicoli! Vezi când se depun cererile
14 august 2026
Te-ar putea interesa
EvenimentVideo: A ajuns în arest după ce i-a spart capul unui consătean
17 august 2026
ȘtiriFostul Ministru al Energiei, prezent la Rovinari
17 august 2026
CulturăFestivalul Național ”La Tismana-ntr-o grădină” și-a desemnat câștigătorii! Trofeul a rămas la Gorj
17 august 2026
Ultima orăCal ucis în urma unui accident la Căpreni
17 august 2026
